Dimineata de februarie

01 The Script - We Cry

Powered by mp3skull.com

Si-a aplecat capul si isi priveste degetele printre suvitele de par nepieptanate.
Acum se intoarce acasa.
S-a oprit intr-o statie de autobuz.
Nu vroia sa plece dar nici sa ramana, s-a ridicat dupa scaun intr-o ora tarzie si a plecat.Nu vrea nimic, nu e fericita, nu e trista,nu deruleaza amintiri si nici nu isi face planuri de viitor.
Sta intr-o statie de autobuz, printre oameni care o privesc nedumeriti, printre sacose, ziare, tigari neterminate, bocanci inzapeziti, regrete, fluturasi in stomac, socoteli, motivatii, vinovati si adevaruri absolute...cortine, aplauze, virgule, puncte de suspensie, cratime puse gresit,nici un figurant, numai actori principali si un singur spectator, cel mai bun spectator: tacut, intelegator, rabdator si plin de admiratie. Peste cateva minute se va ridica si isi va continua drumul.
O sa faca un dus, si apoi va analiza ce are de facut in urmatoarele ore ...
Nu are de ce sa se grabeasca, e sfarsit de saptamana si nimeni nu o asteapta acasa...
Isi continua drumul cu pasi marunti, si nu se gandeste la nimic...
Asa e ea, colectioneaza amintiri, ganduri si vise sfaramate pe care le pune in cutia sperantei iar cand ii este dor, o deschide sau cauta alte noi experiente.


Textul nu a fost scris in intregime de mine ci a fost adaptat incat sa se potriveasca cu un anumit tip de situatie.Pentru a citi textul real apasa titlul.